Controale în toată țara: Munca „la negru”, din nou în atenția inspectorilor
Inspecția Muncii a desfășurat, în perioada 20–24 aprilie, o amplă acțiune de control la nivel național, în urma căreia au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de peste 6,1 milioane de lei.
În cele cinci zile de verificări, inspectorii au efectuat 2.056 de controale în diverse domenii de activitate și au aplicat 1.335 de sancțiuni. Totodată, au fost dispuse 2.932 de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate.
În domeniul relațiilor de muncă, accentul a fost pus pe combaterea muncii nedeclarate. În urma verificărilor, au fost identificate 156 de persoane care lucrau fără forme legale. Printre neregulile constatate s-au numărat și încălcări privind timpul de muncă, perioadele de odihnă, precum și nerespectarea măsurilor dispuse anterior de inspectori.
Pe linia securității și sănătății în muncă, autoritățile au aplicat amenzi de peste 636.000 de lei. Din cauza riscurilor constatate, șapte echipamente de muncă au fost oprite imediat din funcțiune. Printre deficiențele grave identificate se numără lipsa autorizării ISCIR și neefectuarea evaluării riscurilor de accidentare.
Reprezentanții Inspecției Muncii subliniază că acțiunile de control vor continua, cu scopul de a asigura respectarea legislației și un mediu de lucru sigur și corect pentru angajați.

