Bilanț Garda de Coastă după minivacanță: peste 7.200 de persoane verificate și țigări de contrabandă confiscate
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat acțiuni intense în perioada 30 aprilie – 3 mai 2026, pentru gestionarea fluxului de persoane și prevenirea faptelor ilegale la frontiera de stat.
Mii de persoane verificate la frontieră
În această perioadă, prin Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea, au trecut:
- peste 7.200 de persoane
- 1.075 de mijloace de transport
Totodată, polițiștiii de frontieră au efectuat aproximativ 5.800 de verificări în aplicația eDAC, în zonele de competență.
Operațiuni și capturi
În același interval s-a desfășurat și operațiunea Clean Border II Sud, în cadrul căreia au fost identificate și ridicate cantități de produse accizabile care depășeau limitele legale.
Au fost constatate:
- 5 infracțiuni de braconaj piscicol
- 1 infracțiune privind drepturile de proprietate intelectuală
- 1 infracțiune la regimul rutier
De asemenea, polițiștii au ridicat în vederea confiscării aproximativ 10.000 de țigarete, în valoare de peste 14.800 de lei.
Descoperire în Portul Constanța
În cadrul unei acțiuni desfășurate în Portul Constanța, la bordul unei nave sub pavilion Panama, au fost descoperite 6.800 de țigarete duty-free, ascunse și nedeclarate, fără timbru fiscal, în valoare de peste 10.000 de lei.
Sancțiuni aplicate
În total, au fost aplicate:
- 8 sancțiuni contravenționale
- în valoare de 4.860 de lei
Valoarea totală a bunurilor descoperite în această perioadă depășește 60.000 de lei.
Polițiștii de frontieră anunță că vor continua acțiunile pentru prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere.

