Programul „Masă sănătoasă” continuă în 2026 cu un buget de peste 1,5 miliarde lei

Guvernul României a aprobat, în ședința din 8 mai 2026, hotărârea privind repartizarea fondurilor destinate Programului național „Masă sănătoasă” pentru anul în curs.

Potrivit Executivului, suma alocată programului în 2026 este de 1,531 miliarde de lei, cu aproape 40% mai mare față de anul trecut, când bugetul a fost de 1,139 miliarde de lei.

Programul va continua în toate unitățile de învățământ care au beneficiat de finanțare și în 2025, inclusiv pentru elevii și preșcolarii proveniți din școli și grădinițe care au fuzionat între timp cu unități deja incluse în program.

În acest an, numărul beneficiarilor este estimat la peste 540.000 de elevi și preșcolari din întreaga țară.

Reprezentanții Guvernului precizează că a fost majorată și alocarea zilnică acordată pentru hrană, în raport cu rata inflației. Totodată, au fost create mecanisme financiare care să permită derularea programului încă din primele zile ale anului 2026.

Programul „Masă sănătoasă” se adresează elevilor și preșcolarilor prezenți la cursuri și constă în acordarea gratuită a unei mese calde sau, acolo unde acest lucru nu este posibil, a unui pachet alimentar.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *