Capturi importante la frontiera de est: haine contrafăcute, plase ilegale și sturioni salvați

Garda de Coastă a desfășurat, în perioada 9 – 15 mai 2026, mai multe acțiuni pentru prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere, a contrabandei și a braconajului piscicol, în urma cărora au fost descoperite bunuri susceptibile a fi contrafăcute și unelte de pescuit interzise.

Potrivit polițiștilor de frontieră, pe 13 mai, în jurul orei 19:00, un autocar înmatriculat în Ucraina a fost oprit pentru control pe DN 38. În bagajele transportate au fost găsite 78 de articole vestimentare inscripționate cu mărci protejate și susceptibile a fi contrafăcute, valoarea estimată a acestora fiind de aproximativ 80.000 de lei.

În aceeași zi, în jurul orei 02:00, un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia, aflat într-o acțiune de combatere a braconajului piscicol pe lacul Trei Iezere, a descoperit în apă aproximativ 466 de metri de plase de pescuit tip setcă, în care se aflau circa 35 de kilograme de pește proaspăt.

Totodată, pe 10 mai, polițiștii de frontieră din cadrul Grup Nava Sulina au desfășurat două misiuni în Marea Neagră pentru combaterea braconajului piscicol. În urma verificărilor au fost descoperite unelte de pescuit din fir textil și monofilament, cu lungimea totală de aproximativ 150 de metri, în care erau capturați doi sturioni și un delfin. Exemplarele au fost eliberate în mediul natural.

În aceeași zi, în jurul orei 03:15, polițiștii de frontieră aflați în misiune pe DN 39, în apropierea fostului punct de trecere a frontierei Vama Veche, au verificat un autocar înmatriculat în Turcia. În bagajele unui pasager au fost descoperite 197 de articole vestimentare purtând însemnele unor mărci protejate și susceptibile a fi contrafăcute. Dacă ar fi fost comercializate ca produse originale, valoarea acestora ar fi fost de aproximativ 180.000 de lei.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările în toate cauzele pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *