Proteste în toată țara împotriva noii legi a salarizării. Angajații din Finanțe, Sănătate și Justiție au ieșit în stradă

Miercuri, 3 iunie 2026, zeci de mii de angajați din sistemele de Finanțe, Sănătate și Justiție protestează simultan în întreaga țară, nemulțumiți de prevederile noului proiect al legii salarizării.

La Constanța, angajații ANAF au întrerupt activitatea și au ieșit în fața instituției, alăturându-se acțiunilor organizate la nivel național.

Principala nemulțumire a protestatarilor este legată de modificările salariale propuse prin noua lege, pe care sindicaliștii le consideră nedrepte și de natură să afecteze activitatea instituțiilor publice.

Finanțiștii: „Nu protestăm împotriva reformei”

Președintele Federației Naționale a Sindicatelor Finanțiștilor, Vasile Marica, a transmis un mesaj ferm către autorități:

„Nu protestăm împotriva reformei, ci împotriva unei tăieri nedrepte care ne lovește direct în demnitate și în capacitatea de a ne face meseria cu responsabilitate. Sperăm ca autoritățile să înțeleagă acest semnal.”

Reprezentanții salariaților din Ministerul Finanțelor și ANAF susțin că își doresc modernizarea și eficientizarea sistemului fiscal, însă cer reforme care să includă profesionalizarea instituției, reducerea influenței politice și o salarizare adaptată responsabilităților și incompatibilităților specifice funcției.

Angajații din Sănătate au protestat la București

La protestele organizate în Capitală au participat și membri ai Sanitas Constanța, care s-au deplasat la București cu mai multe autocare.

Sindicaliștii din sănătate afirmă că noua lege a salarizării riscă să afecteze veniturile unor categorii profesionale și solicită reluarea dialogului cu autoritățile.

Proteste și în Justiție

Nemulțumiri există și în sistemul judiciar. Reprezentanții Sindicatului Național al Grefei Judiciare – Dicasterial au anunțat proteste în perioada 2 – 5 iunie 2026.

În acest interval, între orele 08:00 și 12:00, activitatea instanțelor și parchetelor este suspendată parțial, iar programul de lucru cu publicul este redus la jumătate.

Sindicaliștii au precizat că dosarele și cauzele urgente prevăzute de lege vor continua să fie soluționate.

Se anunță proteste și în alte instituții

Pe lângă acțiunile deja aflate în desfășurare, organizațiile sindicale au anunțat că proteste sunt pregătite și în cadrul Poliției Române și al Trezoreriilor din țară, semn că nemulțumirile față de proiectul noii legi a salarizării se extind în tot mai multe sectoare ale administrației publice.

ACTUALITATEECONOMIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *