Constănțenii au de acum acces la urgențe stomatologice non-stop. Cabinet nou la Spitalul Județean
Constănțenii care se confruntă cu urgențe stomatologice au de acum la dispoziție un serviciu dedicat, disponibil permanent. În cadrul Unității de Primiri Urgențe – SMURD a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța a devenit funcțional un nou cabinet de stomatologie destinat cazurilor care necesită intervenție rapidă.
Noul serviciu funcționează fără întrerupere, 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână, și este deservit de o echipă formată din 10 medici stomatologi. Aceștia vor asigura asistență medicală de urgență atât pentru pacienții adulți, cât și pentru copii.
Pentru amenajarea și dotarea cabinetului au fost realizate investiții semnificative, valoarea aparaturii și a echipamentelor medicale achiziționate ridicându-se la 117.000 de lei.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a subliniat importanța acestei investiții pentru comunitate.
„Dincolo de investiții și dotări, vorbim despre oameni și despre momentele lor de suferință. Ne dorim ca fiecare constănțean, fie copil sau adult, să știe că are unde găsi ajutor, la orice oră din zi și din noapte, în siguranță și cu grijă. Acesta este adevăratul sens al acestei investiții: să fim aproape de oameni atunci când au cea mai mare nevoie”, a declarat acesta.
Prin înființarea noului cabinet, autoritățile județene urmăresc îmbunătățirea accesului la servicii medicale de urgență și creșterea calității actului medical, oferind pacienților condiții moderne și sigure pentru tratament.

