Peste 1600 de apeluri la Poliția Locală Constanța într-o săptămână. Problemele din oraș continuă să se adune

Direcția Generală Poliția Locală Constanța a prezentat bilanțul activităților desfășurate în perioada 1 – 7 iunie 2026, interval în care echipajele au acționat pentru menținerea ordinii publice, fluidizarea traficului și verificarea respectării legislației în mai multe domenii.

Polițiștii locali au desfășurat patrulări pedestre și auto în zone aglomerate ale municipiului, printre care strada Ștefan cel Mare, Piața Tomis III, cartierul Henri Coandă, zona centrală și peninsulară, Parcul Tăbăcărie, Delfinariu și zona Gării.

În aceeași perioadă, au fost monitorizate zilnic cele 37 de unități de învățământ arondate și au fost efectuate controale în mijloacele de transport în comun, împreună cu reprezentanții operatorului de transport.

Pe linie de circulație rutieră, polițiștii locali au acționat pentru combaterea staționărilor neregulamentare și fluidizarea traficului pe principalele artere ale orașului. De asemenea, au fost identificate 20 de vehicule care se încadrau în categoria autoturismelor fără stăpân, fiind demarate procedurile legale pentru eliberarea domeniului public.

În domeniul protecției mediului, au fost verificate terenuri virane pentru identificarea focarelor de ambrozie, au fost monitorizate cele 275 de ecoinsule amplasate în municipiu și au fost efectuate controale privind colectarea și gestionarea deșeurilor.

Poliția Locală a verificat și activitatea din domeniul construcțiilor, fiind controlate opt șantiere și patru organizări de șantier. Au fost dispuse măsuri în cazurile în care au fost constatate nereguli privind protecția șantierelor sau scurgeri de ape uzate pe domeniul public. Totodată, a fost finalizată demolarea pe cale administrativă a unor construcții ilegale amplasate pe plaja Constanța, subsectorul 3S.

În ceea ce privește activitatea comercială, au fost verificați 29 de operatori economici, iar polițiștii locali au intervenit pentru combaterea comerțului ambulant neautorizat, în special în zona Pieței Tomis III.

Potrivit bilanțului, Dispeceratul Poliției Locale a primit 1.604 apeluri telefonice și a înregistrat 395 de sesizări directe. Echipele din teren au verificat 394 de sesizări punctuale, dintre care 283 au fost deja soluționate.

Pentru rezolvarea problemelor semnalate de cetățeni au fost transmise 1.497 de adrese către persoane fizice, instituții și parteneri implicați.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *