Adrian Veștea, desemnat premier după retragerea lui Eugen Tomac
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat duminică desemnarea lui Adrian Veștea în funcția de prim-ministru, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat.
Anunțul a fost făcut în cadrul unei declarații de presă susținute la Palatul Cotroceni.
„Domnul Eugen Tomac și-a depus mandatul în această dimineață și în aceste condiții îl desemnez ca prim-ministru pe domnul Adrian Veștea”, a declarat șeful statului.
Nicușor Dan: „Este o persoană preocupată de dezvoltare”
Președintele a explicat că Adrian Veștea are o experiență administrativă solidă, după ce a ocupat funcțiile de primar, președinte de Consiliu Județean și ministru.
Potrivit lui Nicușor Dan, noul premier desemnat este un politician orientat spre dezvoltare și atragerea de fonduri europene.
„A parcurs toate etapele administrative. Este un fost primar, președinte de Consiliu Județean și ministru de succes. A dezvoltat aeroportul din Brașov, care este un succes. Este o persoană categoric prooccidentală, o persoană cu valori și de dialog”, a afirmat președintele.
De asemenea, șeful statului a subliniat experiența lui Adrian Veștea în gestionarea bugetelor publice și s-a declarat convins că acesta va face față responsabilităților funcției.
Mulțumiri pentru Eugen Tomac
În același timp, Nicușor Dan i-a mulțumit lui Eugen Tomac pentru modul în care și-a asumat mandatul de premier desemnat.
„Nici domnul Tomac și nici eu nu ne-am jucat de-a guvernarea. Am mers în această direcție în urma consultărilor cu partidele politice. În acest moment este clar că o soluție politică este cea potrivită”, a declarat președintele.
Acesta a transmis mulțumiri și persoanelor care erau pregătite să facă parte din viitorul Executiv, apreciind disponibilitatea lor de a intra în serviciul public.
Sursa foto: Digi 24

