Întreruperi programate de curent în județul Constanța – joi, 9 iulie
Rețele Electrice România a anunțat noi întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în mai multe localități din județul Constanța, joi, 9 iulie 2026, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță și modernizare a rețelei.
Reprezentanții companiei precizează că numărul întreruperilor a fost redus pe cât posibil, astfel încât impactul asupra consumatorilor să fie cât mai mic. Lucrările sunt necesare pentru creșterea siguranței și fiabilității rețelei electrice, fiind aplicate toate măsurile de protecție atât pentru clienți, cât și pentru echipele de intervenție.
În municipiul Constanța, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă între orele 08:00 și 16:00 în zona Pieței Unirii, fiind afectați agenți economici de pe strada Răscoala 1907 nr. 5-9, printre care Magazinul Triumph, brutăria AMO Bakery și patiseria La Tanti Coca, precum și clienții casnici din Complexul Rezidențial Boreal 2.
Tot în Constanța, între orele 09:00 și 16:00, vor fi afectate imobilele din zona Capitol, respectiv blocurile LS1 (Bd. Mamaia nr. 75) și LS3 (Bd. Mamaia nr. 79), inclusiv spațiile comerciale de la parter, precum Alice Market, Cofetăria Dulce Maria și Royal Flowers.
În Bărăganu, întreruperea este programată între 09:00 și 17:00, pe străzile Crizantemei, Florilor, Crinului, Trandafirilor, Prunului și pe strada Principală, de la intrarea dinspre Lanurile până la strada Trandafirilor.
În Lipnița, în același interval orar, vor fi afectate fermele 7 și 8 Ostrovit, precum și ferma 15 MIG VAS.
Și locuitorii din Siminoc vor rămâne fără energie electrică între 09:00 și 17:00, pe străzile Stadionului, Secerișului, Fântâniței, Privighetorii și Răsăritului.
În Băltăgești, alimentarea va fi întreruptă între 09:00 și 17:00 pe străzile Pompierilor, Ciobanului, Busuiocului, Baciului, Pârâului, Scurtă, Plopilor, Gutuiului, Grădinarilor, Câmpului, Liberă, Salcâmilor și Principală.
Tot joi, între 09:00 și 17:00, vor fi afectați consumatorii din Albești, în zona fostului SMA, precum și mai mulți agenți economici din Cernavodă, inclusiv bazinul de înot, sediul Gărzii de Coastă și SC Dobroport.
În Mangalia, întreruperea este programată între 09:30 și 16:30, în zona Neptun, fiind afectați Stația de Pompieri Neptun și ferma Agro.

