Șapte bărbați condamnați pentru proxenetism, trafic de minori și acte sexuale cu minori, încarcerați de polițiștii constănțeni
Șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 40 de ani, au fost depistați și încarcerați de polițiștii constănțeni, după ce pe numele lor au fost puse în aplicare mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Unității Teritoriale de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite, împreună cu polițiști ai Secției 2 Poliție Rurală Cogealac, în cadrul unei acțiuni pentru identificarea persoanelor urmărite.
Mandate emise de Tribunalul Constanța
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în cursul zilei de 29 iulie, cei șapte bărbați au fost identificați, iar verificările au arătat că aceștia figurau cu mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de Tribunalul Constanța.
Aceștia au fost condamnați pentru comiterea unor infracțiuni grave, respectiv:
- proxenetism;
- trafic de minori;
- act sexual cu un minor.
Au fost încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă
După depistare, cei șapte au fost escortați și încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă.

