Peste 10.000 de țigarete de contrabandă, descoperite de polițiștii de frontieră după un control pe DN39 și o percheziție
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu colegii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, au confiscat 10.960 de țigarete de contrabandă, în valoare de aproximativ 17.000 de lei, în urma unui control în trafic și a unei percheziții domiciliare.
Țigaretele erau ascunse în mai multe compartimente ale mașinii
Acțiunea a avut loc în 28 iulie 2026, pe DN39, unde polițiștii de frontieră au oprit pentru control un autoturism care circula dinspre Republica Bulgaria către România.
În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit mii de țigarete ascunse în mai multe locuri din interiorul mașinii:
- în compartimentul motor;
- sub scaunele din față;
- în buzunarele portierelor;
- în cotiere;
- în torpedo.
Țigaretele aveau aplicate timbre de acciză emise de autoritățile din Republica Bulgaria și aparțineau șoferului.
Percheziție la locul unde era cazat suspectul
Având în vedere modul de disimulare a țigaretelor, polițiștii au continuat cercetările și au stabilit că bărbatul, cetățean român în vârstă de 46 de ani, mai deținea produse din tutun și la locația unde era cazat.
Cu sprijinul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, a fost obținut un mandat de percheziție domiciliară, pus în aplicare în aceeași zi.
În urma percheziției, polițiștii de frontieră au descoperit alte mii de țigarete, tot cu timbre fiscale din Bulgaria.
Aproape 11.000 de țigarete confiscate
În total, oamenii legii au ridicat 10.960 de țigarete, în valoare de aproximativ 17.000 de lei, în vederea continuării cercetărilor.
La finalizarea anchetei, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

