Acțiune a polițiștilor din Costinești. Zeci de persoane legitimate și amenzi
Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Costinești au desfășurat, la data de 7 august, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și a infracțiunilor la regimul rutier.
În cadrul controalelor, oamenii legii au legitimat 50 de persoane și au verificat 14 autovehicule.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 4.000 de lei.
Totodată, ca măsură complementară, a fost retras un certificat de înmatriculare, precum și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea gradului de siguranță publică și prevenirea faptelor care pot pune în pericol participanții la trafic.

