Mai multe autobuze CT BUS vor circula deviat sâmbătă, în Constanța. Ce linii sunt afectate
Mai multe linii de transport public din Constanța vor avea traseele modificate sâmbătă, 29 august. Măsura vizează autobuzele de pe liniile 2-43, 43C, 43M, 5-40 și City Tour.
Pe sensul de mers către Gară, de la intersecția Capitol, autobuzele liniilor 2-43, 43C, 43M și 5-40 vor circula deviat.
Acestea vor merge pe bulevardul Mamaia, apoi pe strada Răscoalei din 1907, până la bulevardul Ferdinand, de unde își vor relua traseele obișnuite.
Modificări vor exista și pentru autobuzele City Tour, tot pe sensul de deplasare către Gară.
De la intersecția Capitol, acestea vor circula pe bulevardul Mamaia și strada I. Gh. Duca, urmând să revină pe traseul obișnuit la intersecția cu bulevardul Ferdinand.
Călătorii care folosesc aceste linii sâmbătă sunt sfătuiți să țină cont de modificările de traseu atunci când își planifică deplasările.

