SFÂRȘITUL UNEI ERE! Rafael Nadal s-a retras! ”Regele Zgurei” lasă în urmă o carieră excepțională
Rafael Nadal, unul dintre cei mai valoroși jucători din istoria tenisului, s-a retras din circuitul profesionist. Spaniolul supranumit ”Regele Zgurei” și-a luat rămas bun de la sportul pe care l-a marcat pentru totdeauna cu performanțele sale incredibile, la finalul meciului de Cupa Davis disputat între Spania și Olanda.
În aplauzele publicului emoționat, Rafa și-a demonstrat încă o dată modestia extraordinară în discursul pe care l-a rostit. Acesta și-a amintit despre primii pași pe care i-a făcut în tenis, la vârsta de doar 4 ani, în localitatea Manacor, din Mallorca, locul în care s-a născut pe data de 3 iunie 1986.
Am avut norocul ca unchiul meu să fie antrenor de tenis în satul meu din Mallorca atunci când eu eram un copil. Am avut șansa unei familii care a fost alături de mine în permanență. Am fost doar un copil care și-a urmat visul. Am muncit cât de mult am putut pentru a ajunge unde mă aflu astăzi. La finalul zilei, mulți oameni muncesc și se sacrifică, dar eu am avut norocul să pot atinge aceste experiențe, să mă pot bucura de performanțele pe care le-am realizat. Nu vreau ca oamenii să-și amintească de mine prin prisma turneelor câștigate, ci prin faptul că am fost o persoană bună
a fost mesajul lui Rafael Nadal.
”Îți mulțumesc pentru tot, Rafa! A fost un privilegiu”
Spaniolul pășește astfel pe urmele prietenului său, Roger Federer, care a părăsit ”sportul alb” în anul 2022. Este momentul pentru fanii tenisului din întreaga lume să aprecieze șansa fantastică pe care au avut-o de a-i vedea pe cei doi dându-și bătăliile epice pe cele mai importante arene de tenis din lume, oferind meciuri inegalabile, într-o rivalitate ieșită din comun, care nu i-a împiedicat, însă, să fie prieteni și să-și arate mereu respect.
După aflarea veștii retragerii lui Nadal, Roger Federer i-a transmis acestuia un mesaj emoționant: ”Îți mulțumesc pentru momentele în care am jucat alături de tine și mai ales împotriva ta! A fost un privilegiu”.
O carieră excepțională
Cariera lui Rafael Nadal este una absolut fabuloasă. Spaniolul a câștigat 22 de titluri de Grand Slam (ceea ce îl plasează pe locul 2 după Novak Djokovic în clasamentul all time) un total de 92 de turnee în circuitul ATP, dar și 2 medalii olimpice de aur.
Spaniolul are 14 turnee câștigate la ”Roland-Garros” , record absolut, ceea ce i-a adus și supranumele de ”Regele Zgurei”.
Pentru a-l onora, organizatorii turneului de la Paris i-au făcut acestuia o statuie superbă, în care Nadal apare într-o ipostază clasică, suspendat în clipa de dinaintea executării unui forehand devastator.
Sursa foto: Getty Images via atptour.com
”Cei 3 Mari” – Nadal, Federer, Djokovic
Nadal, cunoscut pentru stilul său atletic, s-a confruntat cu mai multe accidentări în decursul anilor. A avut, însă, de fiecare dată, puterea de a se recupera și de a merge mai departe în sportul pe care îl iubește atât de mult, demonstrând până la final că este un luptător desăvârșit.
S-a vorbit foarte mult în ultimele două decade despre ”Cei 3 Mari”, cu referire la Nadal, Federer și Djokovic. Aceștia au cucerit împreună nu mai puțin de 66 de turnee de Grand Slam. Djokovic are 24, Nadal – 22, iar Federer – 20. Statisticile arată că cei trei jucători s-au aflat, cumulat, pe locul 1 în clasamentul mondial, timp de … 18 ani.
După ce Federer și Nadal au ales să se retragă, singurul care rămâne activ este Djokovic. Acesta i-a transmis, la rândul lui, un mesaj lui Rafael Nadal: ”Rafa, nu este suficient un mesaj postat pe social media pentru a-ți vorbi despre cât de mult te respect pentru tot ceea ce ai făcut pentru acest sport. Ai inspirat milioane de copii din întreaga lume să înceapă tenisul, iar aceasta este, cred, cea mai mare realizare la care cineva poate spera”.
Sursa foto fond: independent.co.uk