Mai multe zone din Constanța au rămas fără căldură și apă caldă
Având în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor de termoficare din Municipiul Constanța-Etapa II’’, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale, pe strada Nicolae Milescu.
Pentru realizarea acestor lucrări nu se va putea furniza apă caldă de consum și încălzire la următorul punct termic: PT 165, începând din această dimineață, 21.11.2024.
În același timp, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale, pe strada Dionisie cel Mic.
Pentru realizarea acestor lucrări nu se va putea furniza apă caldă de consum și încălzire la următorul punct termic : PT 178.
Durata executării lucrărilor este estimată pentru o perioada de minim 12 ore așa cum a comunicat constructorul, după care va începe umplerea instalației, operațiune efectuată de către Termocentrale Constanța S.R.L.
Totodată, din cauza unei avarii apărute pe rețeaua de transport pe racordul punctului termic PT 272 nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei calde de consum și a încălzirii către următoarele puncte termice : PT 211, 272. Echipele de intervenție ale societății TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L. au început lucrările de eliminare a avariei.
Vezi aici harta cu amplasarea în municipiul Constanța a acestor puncte termice.
”Ne cerem scuze atât consumatorilor noștri afectați de întreruperea furnizării energiei termice, cât și tuturor participanților la traficul rutier stânjenit în zona în care se execută aceste lucrări. Vă asigurăm totodată că de acum înainte, pentru foarte mulți ani, nu vor mai fi intervenții la infrastructura termică municipală în zonele în care s-au realizat aceste lucrări de modernizare”, transmit reprezentanții Termocentrale Constanța.
Scopul lucrărilor este creșterea gradului de confort termic în locuințe, eliminarea avariilor, scăderea substanțială a pierderilor și costurilor, având ca rezultat scontat scăderea prețului local al energiei termice.

