Piloții de Formula 1, agasați de mirosul de marijuana din Las Vegas! ”E peste tot!”

Piloții de Formula 1 care vor concura duminică în Marele Premiu din Las Vegas, Statele Unite ale Americii, au o problemă mai specială. Aceștia au vorbit despre mirosul puternic de marijuana care se simte până în paddock-uri, dar și în jurul circuitului.

Consumul canabisului este legal în Las Vegas, așa că situația nu miră pe nimeni. Primul care a semnalat fenomenul a fost mexicanul Sergio Perez, de la Red Bull Racing.

Pot spune că era un miros puternic de marijuana peste tot, pe toată pista. Este incredibil cât de pătrunzător este, cred că toți șoferii vor vorbi despre asta. Poate nu toți, dar mai mulți au observat acest lucru”, a declarat Sergio Perez, care a spus că a avut probleme de concentrare din această cauză.

Pilotul Williams, argentinianul Franco Colapinto, a confirmat impresiile lui Perez. ”Mirosul de marijuana este peste tot. Dacă ne-ar face control antidoping nouă, șoferilor, am fi depistați pozitiv, jur!”, a spus si Colapinto.

Cursa din Las Vegas se va desfășura duminică, de la ora 08.00, ora României. Toți ochii sunt pe olandezul Max Verstappen, care se poate încorona campion mondial și în acest sezon.

 

Sursa foto: sports.yahoo.com

SPORT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *