EXIT POLL ORA 21:00! Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, pe primele 2 locuri!
Exit poll-ul de la ora 21.00, prezentat duminică seară de AVANGARDE – CIRA, arată că pe primele două poziții în preferințele alegătorilor care au votat în țară se află candidatul PSD, Marcel Ciolacu, și candidata USR, Elena Lasconi. Marcel Ciolacu a obținut 25% din voturi, iar Elena Lasconi a adunat 18,10% din sufragii.
Conform sondajelor, pe locul 3 s-a clasat independentul Călin Georgescu, cu 16% din voturi. George Simion, candidatul AUR, creditat cu mari șanse să intre în turul 2 al cursei pentru Cotroceni a fost votat de 15% dintre alegători.
Până la ora 21.00, potrivit datelor prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), în secțiile de votare organizate pe teritoriul României veniseră 9.437.670 de persoane, ceea ce reprezintă 52,40% din totalul persoanelor cu drept de vot.
Sondajul de opinie prezentat nu vizează, însă, și opțiunile electorale exprimate peste hotare. Tot AEP a precizat că în afara țării au votat 795.962 de români. Votul din diaspora va influența mult rezultatele finale ale primului tur.
Vezi rezultatele exit-poll-ului:
Marcel Ciolacu, candidat PSD – 25%
Elena Lasconi, candidata USR – 18%
Călin Georgescu, candidat independent – 16%
George Simion, candidat AUR – 15%
Nicolae Ciucă, candidat PNL – 14%
Mircea Geoană – candidat independent – 5%
Hunor Kelemen, candidat UDMR – 4%
Cristian Diaconescu, candidat independent – 2%
Turul 2 de scrutin va avea loc pe data de 8 decembrie, când se va decide cine va ocupa funcția de președinte al României pentru următorii 5 ani.
Sursa foto: libertatea.ro