Prinși în trafic cu droguri, au încercat să ascundă marfa la o fetiță de 8 ani! Minora a fost plasată în grija unui asistent maternal

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au documentat activitatea infracțională a 3 persoane (doi bărbați și o femeie) cu vârstele de 30, 31 și 36 de ani, cercetați sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

Cei trei au fost prinși în trafic, în seara de 19 noiembrie, în sectorul 1 din municipiul București, de către polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 4 Poliție, în timp ce dețineau și transportau, în autoturismul cu care se deplasau, aproximativ 10 grame de cocaină (drog de mare risc), o punguță conținând 10 grame de MDMB-4en-PlNACA (drog de mare risc) în amestec cu substanțele psihoactive MDMB-INACA și MDMB-BUTINACA și 6 folii din staniol (doze), conținând MDMB-4en-PlNACA, drog de mare risc, destinate comercializării.

Au înmânat drogurile unei fetițe de 8 ani

În încercarea de a ascunde substanțele interzise, bărbatul, în vârstă de 36 de ani și femeia de 31 de ani i-ar fi înmânat unei minore, de 8 ani, care îi însoțea în autoturism, punguța ce conținea amestecul de drog de mare risc și substanțe psihoactive și ar fi ascuns, în ghiozdanul școlar al fetei, foliile de staniol conținând drogul de mare risc.

La data de 26 noiembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea celor trei persoane, iar, ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Minora a fost preluată în regim de urgență de către D.G.A.S.P.C. Prahova, fiind instituită o măsură de protecție specială, prin plasarea acesteia în grija unui asistent maternal.

EVENIMENT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *