Este cod galben de ninsori în 11 judeţe din ţară! – HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis în această dimineaţă o atenţionare de Cod galben de ninsori. Avertismentul este valabil până sâmbătă dimineaţa în zone din 11 judeţe. Meteorologii au emis şi o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, în restul ţării.

Mai exact, în perioada 29 noiembrie, ora 10:00 – 30 noiembrie, ora 10:00, va fi Cod galben de vreme rea în judeţele Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova, Sibiu, Vâlcea şi Vrancea.

Astfel, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali, temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, cantităţile de apă vor fi de 15 – 20 l/mp şi se va depune strat de zăpadă local consistent, în general de 15 – 20 cm.

Va ploua în cea mai mare parte a ţării

De asemenea, în perioada 28 noiembrie, ora 22:00 – 30 noiembrie, ora 18:00, va fi în vigoare o informare de precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, în extindere dinspre vest şi nord-vest.

Vor fi mai ales ploi, iar în Transilvania și Moldova, în seara zilei de vineri (29 noiembrie) și pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă (29/30 noiembrie), local și ninsori sau lapoviță. Izolat se va depune polei. La munte treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Se vor acumula cantități de precipitații în general de 10…20 l/mp, iar cu precădere la munte și în sud, pe arii restrânse, peste 25…30 l/mp.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *