Liverpool şi-a luat revanşa mult aşteptată! A învins Real Madrid cu 2-0 pe Anfield

Liverpool şi-a luat revanşa mult aşteptată în faţa echipei Real Madrid! Trupa lui Arne Slot a demonstrat încă o dată că este într-o formă foarte bună şi a obţinut a cincea victorie din tot atâtea posibile în grupa unică a Ligii Campionilor.

„Cormoranii” s-au impus pe Anfield cu 2-0, într-un meci în care s-au ratat două lovituri de la 11 metri. Real Madrid a părut pierdută fără Vinicius, accidentat, şi cu un Mbappe care nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor.

A fost seara portarilor

Liverpool a dominat prima repriză, dar Courtois a fost ca un zid. Portarul madrilenilor nu a mai avut însă ce să facă la şutul lui Mac Allister! Mijlocaşul lui Liverpool a deschis scorul în minutul 52, după o pasă a lui Bradley, care l-a înlocuit fără probleme pe accidentatul Trent Alexander-Arnold. Real Madrid a primit un penalty în minutul 60, după un fault în careu al lui Robertson. A fost însă seara portarilor! Kelleher a apărat şutul trimis de Mbappe de la punctul cu var.

Peste 10 minute a primit şi Liverpool un penalty, dar Salah a nimerit bara. Gakpo a stabilit scorul final, 2-0, cu un gol marcat în minutul 76. Liverpool s-a mai răzbunat astfel pentru rezultatele din ultimii ani, în timp ce Real Madrid pare rătăcită în competiţia favorită. Trupa lui Ancelotti este abia pe locul 24 în clasament, cu doar 2 victorii în cinci meciuri.

Sursa foto:Prosport.ro

 

SPORT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *