Are dreptul Poliția Locală să te oprească în trafic?
Rolul Poliției Locale în asigurarea siguranței rutiere este complementar celui al Poliției Rutiere, având atribuții limitate în domeniul circulației pe drumurile publice.
Conform Legal Badger, polițiștii locali au autoritatea de a interveni în situații legate de traficul rutier, doar în cazurile expres prevăzute de lege. Potrivit art. 7 lit. a) din Legea Poliției Locale nr. 155/2010, polițiștii locali „asigură fluenţa circulaţiei pe drumurile publice din raza teritorială de competenţă, având dreptul de a efectua semnale regulamentare de oprire a conducătorilor de autovehicul exclusiv pentru îndeplinirea atribuţiilor conferite de prezenta lege în domeniul circulaţiei pe drumurile publice”.
Poliția Locală poate aplica sancțiuni pentru încălcarea normelor rutiere
Aceștia pot constata și aplica sancțiuni pentru contravenții referitoare la oprirea și sancționarea autovehiculelor sau parcarea neregulamentară. În aceste cazuri, agenții pot dispune inclusiv măsura ridicării autovehiculelor. Competența polițiștilor locali include și verificarea respectării normelor privind masa maximă admisă a autovehiculelor și controlarea accesului pe anumite sectoare de drum.
Polițiștii locali au dreptul de a constata contravenţii şi de a aplica „sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală”. Totodată, agenții Poliției Locale „constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la circulaţia în zona pietonală, în zona rezidenţială, în parcuri şi zone de agrement, precum şi pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semnul internaţional pentru persoanele cu handicap”.
Potrivit legii Poliției Locale nr. 155/2010 antereferite, art. 109 alin. (1) din Codul rutier stabilește: ”Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier sau de către polițistul local, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră”.
Nu toți polițiștii locali pot efectua controale în trafic
Totuși, nu toți polițiștii locali pot efectua controale în trafic. Doar agenții care au urmat cursuri specializate în legislația rutieră au dreptul să oprească autovehicule și să aplice sancțiuni. Polițiștii locali nu au competența de a sancționa nerespectarea purtării centurii de siguranță sau depășirea vitezei legale, întrucât nu dispun de echipamente radar.
În plus, conform art. 39 alin. (1) din Legea nr. 335/2022, care modifică OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, „La solicitarea Poliției Rutiere sau a Poliției Locale, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice.”
Polițiștii locali pot aplica și puncte de penalizare
Nerespectarea solicitărilor Poliției Locale, adresate în conformitate cu prevederile legale care stabilesc competența, ar putea atrage sancțiuni contravenționale, pentru persoanele fizice amenzi de până la 2.900 lei, iar pentru persoanele juridice până la 14.500 lei. Pe lângă amenzile contravenționale, polițiștii locali pot aplica și puncte de penalizare, care se cumulează similar cu cele acordate de polițiștii rutieri.
Așadar, la întrebarea „Are dreptul Poliția Locală să te oprească în trafic?”, răspunsul este da. Polițiștii locali specializați în legislație rutieră pot interveni în situații menționate expres de către legiuitor, însă, nu pot aplica sancțiuni pentru depășirea vitezei sau nepurtarea centurii de siguranță.