Influenceri cu diplomă! O facultate din Irlanda a creat un curs pentru tinerii pasionați de social media

Fenomenul social media a căpătat în ultimii ani o asemenea amploare, încât mulți tineri, și nu numai, au ajuns să privească ocupația de influencer ca pe un job full-time, într-o epocă în care veniturile generate de spațiul online au ajuns la cote record. Lucrurile nu par să se schimbe în viitorul apropiat, așa că decizia celor aflați la început de drum de a-și transforma prezența pe rețelele sociale într-o sursă constantă de bani are argumente foarte solide.

Ca să răspundă interesului tot mai mare ce vizează această zonă, o universitate din Irlanda a luat decizia de a înființa un nou program de studii, de 4 ani, intitulat ”Creare de conținut și rețele sociale”.

Cei mai mulți dintre studenții noștri sunt deja imersați în lumea digitală sau lucrează în acest domeniu și își doresc să își extindă setul de cunoștințe. Poți învăța acasă ce ai de făcut. Având, însă, în spate elementele practice necesare, dar și informațiile referitoare la modul în care poți să îți atingi publicul ai șansa de a face progrese semnificative în carieră.

Afirmația îi aparține directorului programului de studiu, Irene McCormick, citată de fortune.com. Cursul a fost acreditat și are deja 15 studenți, de luna trecută.  Aceștia învață, printre altele, cum să folosească o cameră, cum se monetizează un canal de Tik-Tok, sau de Youtube sau cum să atingă publicul targetat cu mesajele lor. Instituția de învățământ care a înființat programul se numește Universitatea Tehnologică de Sud Est și se află în Carlow, la aproximativ 80 de kilometri de capitala Dublin.

 

SOCIAL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *