Ce se întâmplă cu plafonările la energie şi gaze după 1 aprilie?
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat înainte de şedinţa de guvern de astăzi că sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după data de 1 aprilie reprezintă o prioritate .
‘A treia mare prioritate este să găsim formula optimă de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie. Este o certitudine că îi vom ajuta în continuare pe români! Iar o dovadă în plus este că Romgaz deja face pașii decisivi pentru a demara furnizarea gazelor pentru consumatorii casnici. Sunt sigur că, la fel ca Hidroelectrica în piața energiei, Romgaz va veni cu cea mai bună ofertă de preț la gaze pentru toți românii‘, a spus Marcel Ciolacu.
Unul dintre scenariile luate în calcul de Coaliţie este păstrarea schemei de compensare-plafonare și după 1 aprilie 2025. O decizie finală va fi luată până pe 1 februarie, a spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Sursa foto: Getty Images