A început campania „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”
Polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au dat startul campaniei de informare „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”, inițiate de Poliția Română prin Direcția Siguranță Școlară și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, în parteneriat cu Asociația „Copiii au talent”.
„Fiecare copil trebuie să crească într-un mediu sigur, protejat de orice formă de abuz, neglijare, exploatare, discriminare sau violență.
Prin această campanie ne propunem să atragem atenția asupra riscurilor la care sunt expuși copiii în viața de zi cu zi și să oferim informații esențiale pentru prevenirea situațiilor în care pot deveni victime”, au transmis poliţiştii.
Astfel, campania „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite” va include sesiuni educaționale și informative adresate elevilor, părinților și cadrelor didactice, care vor urmări și dezvoltarea abilităților de autoprotecție ale elevilor, astfel încât aceștia să recunoască și evite potențialele situații de pericol.
Unul dintre punctele forte ale campaniei este implicarea Andrei Gogan, cântăreață și vlogger, care va promova mesaje esențiale în mediul digital.