A început demontarea vechilor platforme de colectare a deșeurilor din Constanța

Primăria Municipiului Constanța a demarat în această săptămână acțiunea de demontare a platformelor vechi de colectare a deșeurilor, în pregătirea instalării primelor 100 de insule ecologice digitalizate, parte a unui proiect amplu de modernizare a sistemului de salubrizare al orașului.

Noile insule ecologice, finanțate din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), vor fi montate în mai multe cartiere, printre care Gară, Abator, Km 4-5, CET, Poarta 6, Inel I, Inel II, zona centrală, Peninsulă, Casa de Cultură, Tomis III, Tomis Nord, Faleză Nord și Tomis Plus.

Fiecare insulă va fi dotată cu containere specializate pentru colectarea separată a deșeurilor – biodegradabile, reziduale, din sticlă, plastic și metal, hârtie și carton. Sistemele sunt protejate împotriva vandalismului, permit accesul doar persoanelor arondate și funcționează cu identificare digitală.

Prin această inițiativă, autoritățile locale urmăresc eficientizarea procesului de colectare selectivă și creșterea gradului de reciclare în rândul populației. Insulele ecologice vor contribui la reducerea cantității de deșeuri care ajung la groapa de gunoi și la reintroducerea în circuitul economic a materialelor reciclabile.

În total, 275 de astfel de insule digitalizate vor fi instalate pe teritoriul municipiului, înlocuind vechile platforme care nu mai corespund standardelor actuale de mediu și siguranță. Implementarea proiectului se va face etapizat în următoarele luni.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *