A început reabilitarea Grădiniței „Steluțele Mării” din Constanța
Primarul Vergil Chițac a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare a Grădiniței „Steluțele Mării”, după semnarea contractului de execuție săptămâna trecută. Proiectul, în valoare de aproximativ 42,5 milioane de lei, este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și are un termen de execuție de 12 luni.
Lucrările includ:
– Consolidarea structurii de rezistență;
– Reabilitarea terasei;
– Termoizolarea pereților exteriori și înlocuirea tâmplăriei;
– Montarea de balustrade noi și refacerea trotuarelor;
– Modernizarea completă a instalațiilor sanitare, termice, electrice și de ventilație;
– Instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie verde;
– Implementarea unui sistem integrat de management energetic.
„Continuăm!”, a transmis edilul, subliniind angajamentul administrației locale pentru modernizarea infrastructurii educaționale din oraș.