Accident pe A2, între Medgidia și Constanța: 10 persoane implicate

Un accident rutier a avut loc luni dimineață pe Autostrada A2, pe sensul de mers Medgidia – Constanța. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, în urma căreia 10 persoane au fost afectate.

Potrivit primelor informații, toate persoanele implicate sunt conștiente, cooperante și nu au fost încarcerate.

La fața locului intervin echipaje din cadrul Detașamentului Medgidia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autospecială pentru transport victime multiple (ATPVM) și un echipaj SMURD de tip B2.

EVENIMENT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *