Accident rutier în Tulcea! O șoferiță de 19 ani a intrat cu mașina în copac

La data de 05.01.2025, în jurul orei 03:40, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 222 a avut loc un accident rutier.

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că o tânără de 19 ani ar fi condus un autoturism pe DJ 222, dinspre localitatea Agighiol către Tulcea, iar din cauza neadaptării vitezei în curbă, ar fi pierdut controlul autoturismului și ar fi intrat în coliziune cu un arbore din afara părții carosabile. În urma impactului, mașina s-a răsturnat.

Accidentul a fost soldat cu rănirea conducătoarei auto cât și a două persoane, pasagere în autoturism, acestea fiind transportate la Spitalul Județean Tulcea pentru acordarea îngrijirilor medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

EVENIMENT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *