Accident rutier pe DJ 223, în localitatea Saraiu. Trei persoane, inclusiv un copil, au fost rănite
Un accident rutier s-a produs pe DJ 223, în zona localității Saraiu, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Potrivit primelor informații, nu au existat persoane încarcerate, însă impactul a necesitat intervenția de urgență a echipajelor medicale.
La fața locului au fost mobilizate Stația Hârșova, cu un echipaj SMURD, precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), pentru evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor.
UPDATE: În urma accidentului, trei persoane au fost rănite, printre care și un copil. Este vorba despre:
-
un copil de 9 ani, care a suferit traumatism la membrul superior;
-
o femeie, diagnosticată cu traumatism la nivelul piramidei nazale;
-
un bărbat, care a suferit traumatism cranio-cerebral.
Toate cele trei victime erau conștiente în momentul preluării de către echipajele medicale și au fost transportate la spitalul județean pentru investigații suplimentare și îngrijiri de specialitate.

