Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale din trenuri

În perioada 16 – 18 decembrie 2024, la nivel național, polițiștii Direcției de Poliție Transporturi au acționat pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare, din bagaje și de bagaje de la călători, precum și pentru asigurarea unui climat de siguranță publică în domeniul transporturilor feroviare de călători.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate verificări în 575 de stații de cale ferată și 531 de trenuri de călători, fiind legitimate 3.116 persoane.

Au fost constatate 3 infracțiuni. De asemenea, au fost depistate 24 de persoane care apelau la mila publicului, 2 minori lipsiți de supraveghere și 3 persoane cu afecțiuni psihice.

Exemple semnificative

1. La data de 16 decembrie, în jurul orelor 19.30, polițiștii de la Transporturi Feroviare Brăila au depistat un grup de cinci bărbați care nu își justificau prezența în gară. În urma efectuării controlului corporal, a fost descoperită o armă albă. S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, cercetările fiind continuate.

2. La data de 17 decembrie, polițiștii de la Transporturi Feroviare Buzău au depistat, în stația CF Buzău, un bărbat, de 28 de ani, din județul Bacău, care ar fi purtat, fără drept, o armă albă. S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, cercetările fiind continuate.

3. La aceeași dată, la sediul Biroului Poliție Transporturi Feroviare București Gara de Nord s-a prezentat un bărbat care le-a sesizat polițiștilor faptul că a constatat lipsa ghiozdanului, după ce l-ar fi lăsat nesupravegheat într-un tren. În urma investigațiilor efectuate, a fost identificată persoana care ar fi săvârșit infracțiunea. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

4. La data de 18 decembrie, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Brașov au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt. Fapta ar fi fost săvârșită de către o persoană necunoscută, la data de 12 decembrie 2024, în stația CF Brașov, față de o persoană, de 70 de ani. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au identificat o persoană, de 55 de ani, din oraș Râșnov, despre care există suspiciunea că ar fi săvârșit fapta și față de care a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, Judecătoria Brașov a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

SOCIAL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *