Acțiuni ample ale poliției în Constanța: amenzi de zeci de mii de lei
Polițiștii din municipiul Constanța au desfășurat, în data de 12 decembrie, mai multe acțiuni de control, atât în trafic, cât și pentru verificarea pazei obiectivelor și a siguranței publice, scopul principal fiind creșterea gradului de ordine și disciplină.
În prima parte a zilei, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră, împreună cu colegii lor din Serviciul Siguranță Rutieră, au organizat o acțiune menită să combată abaterile din trafic. În urma controalelor, au fost verificate 36 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 21.000 de lei. Totodată, un permis de conducere a fost reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce.
Tot în cursul zilei de 12 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică au desfășurat o acțiune ce a vizat paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
În acest context, au fost legitimate 61 de persoane și au fost verificate 35 de obiective. Ca urmare a neregulilor identificate, polițiștii au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 25.000 de lei.
Autoritățile anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea siguranței publice și prevenirea faptelor antisociale.

