AEP a anunțat care sunt procedurile de acreditare pentru observarea alegerilor

Autoritatea Electorală Permanentă  informează că observarea alegerilor pentru Preşedintele României se face în condiţiile stabilite prin Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 22 /2024 privind aprobarea procedurii de acreditare, a modelelor documentelor de acreditare şi a modelelor ecusoanelor persoanelor acreditate la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024. În conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Hotărârea AEP nr. 22/2024, documentele de acreditare emise sunt valabile la ambele tururi de scrutin.

Totodată, AEP aduce la cunoştinţa opiniei publice că observarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din data de 1 decembrie 2024 se face în condiţiile stabilite prin Hotărârea nr. 31/2024 privind aprobarea procedurii de acreditare, a modelelor documentelor de acreditare şi a modelelor ecusoanelor persoanelor acreditate la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024.

Conform prevederilor actelor normative menţionate, AEP eliberează acreditări asociaţiilor şi fundaţiilor interesate să desemneze observatori interni, precum şi observatorilor internaţionali şi reprezentanţilor mass-media străine.

Precizăm că, potrivit dispoziţiilor art. 7 şi 8 din Hotărârea nr. 22/2024 şi ale art. 6 şi 7 din Hotărârea nr. 31/2024, reprezentanţii instituţiilor mass-media româneşti au acces în secţiile de votare şi pot asista la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare numai în baza actului de identitate şi a legitimaţiei de jurnalist, începând cu ora 06,00 şi terminând cu momentul încheierii şi semnării de către membrii biroului electoral al secţiei de votare a procesului-verbal de constatare a rezultatelor votării în secţia respectivă.

Asociaţia sau fundaţia interesată să desemneze observatori interni la alegerile prezidenţiale sau la alegerile parlamentare trebuie să transmită la Autoritatea Electorală Permanentă o cerere însoţită de o copie a statutului şi o copie a hotărârii judecătoreşti de înfiinţare, din care să rezulte că asociaţia sau fundaţia desfăşoară activităţi de apărare a democraţiei şi a drepturilor omului şi este legal constituită cu cel puţin 6 luni înaintea datei alegerilor”, informează AEP.

Totodată, Autoritatea Electorală Permanentă acreditează, la cerere, observatori internaţionali şi reprezentanţi ai instituţiilor mass-media străine.
Documentele necesare acreditării pot fi transmise la adresa de e-mail acreditare@roaep.ro sau prin poştă.

Actele normative menţionate, precum şi formularele aferente, în format editabil, sunt disponibile pe site-ul www.roaep.ro, la secţiunile ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 şi ALEGERI PARLAMENTARE 2024, categoria ACREDITĂRI OBSERVATORI ELECTORALI, care pot fi accesate la următoarele linkuri: https://www.roaep.ro/prezentare/alegeri-prezidentiale-2024-2/ şi https://www.roaep.ro/prezentare/alegeri-parlamentare-2024-2/

Sursa foto: hotnews.ro

ACTUALITATEPOLITICĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *