Ambulatoriul SCJU Constanța va fi dotat cu aparatură medicală de ultimă generație
Ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța va fi dotat cu aparatură medicală de ultimă generație, în cadrul unui proiect cu fonduri europene.
Printre echipamentele ce urmează să fie achiziționate se numără:
- ecografe Doppler
- un tomograf cu coerență optică (OCT)
- echipamente pentru endoscopie și explorări funcționale
- sistem automatizat pentru prepararea medicației citostatice
- sisteme pentru explorări funcționale
Contractul a fost semnat la sfârșitul lunii mai 2025, iar proiectul se va implementa în 17 luni.
Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea accesului egal la servicii de asistență medicală de calitate și consolidarea rezilienței sistemului de sănătate la nivel regional și național, prin dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța cu echipamente medicale de ultimă generație, care să permită diagnosticarea timpurie, tratamentul eficient și monitorizarea afecțiunilor cronice și acute. Aceste dotări contribuie la creșterea șanselor de vindecare și la îmbunătățirea calității vieții pacienților.