Amendă de 100.000 de lei pentru incendierea vegetației într-o arie naturală protejată
Garda Națională de Mediu aplică 100.000 de lei amendă unui operator economic pentru incendierea vegetației într-o arie naturală protejată.
Incendierea de vegetaţie este un lucru extrem de grav, interzis prin lege. Când acest lucru se întâmplă într-o arie naturală protejată, aşa cum este Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, este cu mult mai grav, pentru că este parte integrantă a reţelei Natura 2000, care cuprinde atât arii de protecţie specială avifaunistica precum şi arii speciale de conservare.
Comisarii din cadrul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu au surprins o astfel de faptă zilele trecute. Deţinătorul terenului, un operator economic, a fost amendat cu 100.000 lei, atât pentru incendierea vegetaţiei cât şi pentru că nu au fost luate măsuri concrete de prevenire a incendiilor de vegetaţie.
De asemenea au fost impuse măsuri cu termen permanent de realizare, respectiv de interzicere a incendierii oricărui tip de deşeuri şi/sau substanţa sau obiect cât şi luarea de măsuri concrete de prevenire, ori de câte ori este nevoie, în vederea prevenirii incendiilor de orice fel.
Garda de Mediu atrage atenţia că, în conformitate cu prevederile OUG 195/2005 privind protecţia mediului, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice.