ANM a emis coduri de vânt și viscol, pentru mai multe județe din țară
Administratia Nationala de Meteorologie a emis 2 coduri galbene de vânt și viscol și o informare meteorologică de precipitații și ninsori, pentru mai multe regiuni din țară.
ANM a emis o avertizare de cod galben de vânt și viscol, valabilă în intervalul 10 ianuarie, ora 06:00 – 10 ianuarie, ora 14:00.
Local și temporar vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50…60 km/h în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și vestul Olteniei. În Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 70…80 km/h și va fi viscol.
Al doilea cod galben de vânt și viscol se va manifesta în perioada 10 ianuarie, ora 14:00 – 10 ianuarie, ora 23.00, când vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50…70 km/h în sudul Banatului, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Olteniei și sud-vestul Munteniei. La munte, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 70…90 km/h și va fi viscol.
În a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă (10/11 ianuarie) vor mai fi intensificări ale vântului, cu viteze de 40…50 km/h la munte, precum și în sudul și estul teritoriului.
De asemenea, ANM a transmis și o informare meteorologică de precipitații și ninsori, pentru intervalul 10 ianuarie, ora 06:00 – 11 ianuarie, ora 10:00
Temporar vor fi precipitații moderate cantitativ, mai ales sub formă de ploaie în zona joasă din Banat, Crișana și Moldova, mixte în Maramureș și Transilvania și predominant ninsoare în zonele de deal și munte unde se va depune strat nou de zăpadă.
În celelalte regiuni vor fi ploi slabe și doar pe alocuri lapoviță sau ninsoare.Temperaturile maxime vor scădea semnificativ, vineri (10 ianuarie) în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar sâmbătă (11 ianuarie) și în celelalte regiuni, iar minimele vor deveni preponderent negative.