ANPC controlează instituțiile financiare nebancare: sute de amenzi aplicate

Direcția Generală Control și Supraveghere Piață – Direcția Produse și Servicii Bancare, Nebancare și Administratori de Credite, prin intermediul Serviciului Produse și Servicii Financiare, a demarat o acțiune tematică de control la nivel național pentru a verifica respectarea drepturilor și intereselor consumatorilor de către instituțiile financiare nebancare (IFN-uri), inclusiv casele de amanet care acordă credite cu primire de bunuri în gaj.

Potrivit datelor ANPC, până în prezent au fost verificate 573 IFN-uri, dintre care 326 au înregistrat abateri. În urma controalelor, au fost aplicate 256 de amenzi și 216 avertismente, cu o valoare totală de aproximativ 1,47 milioane lei, și au fost dispuse 104 măsuri complementare.

Principalele abateri constatate includ:

  • practici comerciale incorecte sau agresive, precum dobânzi excesive, clauze înșelătoare și anatocisme;
  • comisioane percepute ilegal sau dublu;
  • documentație contractuală incompletă, fără detalii privind calculul DAE sau exemple reprezentative;
  • lipsa informării clare privind alegerea ratelor egale sau descrescătoare;
  • publicitate înșelătoare privind costurile și condițiile creditelor;
  • scadență anticipată declarată nelegal, înainte de 90 de zile consecutive de restanță.

Măsurile dispuse de ANPC includ încetarea practicilor incorecte, restituirea sumelor încasate nelegal și corectarea documentelor contractuale.

ANPC recomandă consumatorilor să fie atenți la clauzele contractuale, să aleagă modalitatea de rambursare potrivită, să informeze creditorul în caz de dificultăți financiare, să respecte limitele dobânzii penalizatoare și să solicite notificări scrise în cazul cesiunii contractului.

Pentru contractele încheiate înainte de 11 noiembrie 2024, consumatorii pot solicita plafonarea dobânzilor, DAE-ului sau a costului total al creditului, conform Legii nr. 243/2024.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *