ANPDCA lansează campania ”De la abandon la succes”, de Ziua Națională a Tineretului
Pe data de 2 mai sărbătorim Ziua Națională a Tineretului! ANPDCA marchează această zi prin lansarea campaniei ”De la abandon la succes”, o inițiativă în colaborare cu DGASPC-urile din întreaga țară, care pune în lumină poveștile tinerilor care au părăsit sistemul de protecție și au devenit exemple de curaj, determinare și succes în comunitățile lor.
Campania aduce în prim-plan povești reale ale unor tineri care ne arată că începuturile dificile nu sunt neapărat un obstacol, ci o rampă de lansare atunci când există sprijin, iubire și speranță.
Prima poveste este cea a Nicoletei Zina, o tânără de 25 de ani din județul Bacău care, după ce a ieșit din sistemul de protecție, a descoperit kinetoterapia.
„Am intrat în sistemul de protecție la vârsta de 1 an și 2 luni, după ce mama m-a lăsat în spital. De atunci, am crescut în grija statului, până la vârsta de 23 de ani. Copilăria mea? Chiar dacă sună surprinzător, a fost frumoasă. Am râs mult, am avut colegi și prieteni dragi, educatori care mi-au fost ca o familie și o mamă asistent maternal care mi-a fost alături în cele mai importante momente din viața mea. Sunt recunoscătoare pentru toate etapele prin care am trecut – și bune, și grele – pentru că ele m-au crescut. Încă de mică am fost visătoare. Visul meu cel mai mare a fost să lucrez cu copiii. Îmi doream să fiu psiholog, să le fiu alături, să îi ascult, să îi ajut. Dar mai târziu am descoperit kinetoterapia și am simțit că asta e drumul meu: să îi ajut pe oameni prin mișcare, grijă și empatie. Lucrez cu adulți, cu bătrâni, dar cel mai mult îmi doresc să lucrez cu copii. Energia lor mă încarcă, mă inspiră și mă motivează. Desigur, am avut și obstacole, dar niciodată nu m-am lăsat. Cred cu tărie că „nu există nu pot” – există „trebuie să pot”. Am avut mereu senzația că Dumnezeu mă iubește și îmi trimite oamenii potriviți exact atunci când am cea mai mare nevoie„, a declarat Nicoleta Zina.
Aceasta a transmis un sfat pentru copiii care sunt încă în sistem: ”Vă încurajez din toată inima: faceți o școală! Oricare ar fi ea — profesională, facultate, cursuri — să aveți o diplomă, o meserie, ceva care să vă dea direcție. Plecați din sistem cu capul sus și cu un vis în buzunar, dar și cu o unealtă în mână.”