Atenţie, şoferi! Traficul este restricţionat parţial pe A1, pe sensul București – Pitești
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, în intervalul orar 08.00 – 17.00, se efectuează lucrări de reparații asfaltice pe Autostrada A1 pe sensul București – Pitești. Din cauza acestora, circulația pe prima bandă este restricţionată între kilometrii 92+500 metri – 102.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă în această zonă, să respecte semnificația semnalizării temporare, asigurându-se foarte bine înainte de schimbarea benzii de circulație, semnalizând din timp efectuarea acestei manevre!