Atenționare ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de tip cod galben, valabilă în intervalul 6 mai, ora 12:00 – 7 mai, ora 03:00.
În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h) în Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, jumătatea sudică a Moldovei, precum și în vestul și sudul Transilvaniei. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de 30…50 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii și grindină.
Sursă foto: Administrația Națională de Meteorologie