Atenționare de călătorie MAE: Grevă națională în Belgia, 24–26 noiembrie

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau intenționează să călătorească în Belgia că, în perioada 24–26 noiembrie 2025, o grevă națională va afecta semnificativ transporturile în întreaga țară.

Transport aerian: Pe 26 noiembrie, niciun avion nu va decola de pe aeroportul Bruxelles-Zaventem, iar programul de zbor poate suferi modificări. Aeroportul Bruxelles-Charleroi nu a anunțat până acum modificări, însă pasagerii sunt sfătuiți să urmărească informațiile companiilor aeriene.

Transport feroviar: Începând cu 23 noiembrie, ora 22:00, rețeaua feroviară belgiană va fi întreruptă pentru 72 de ore. Va fi asigurat un serviciu alternativ cu personal voluntar, cu capacitate redusă.

Transport public urban (STIB/MIVB, De Lijn, TEC): Operatorii anunță perturbări majore, cu trafic foarte restrâns în Bruxelles și un număr redus de curse în alte regiuni.

Cetățenii români sunt sfătuiți să consulte paginile oficiale ale aeroporturilor și operatorilor de transport și să contacteze Ambasada României la Bruxelles pentru asistență consulară: +32 (0) 2 347 5338, +32 (0) 2 344 1658 sau telefonul de permanență +32 (0) 497 428663.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *