Aur pentru România la Cupa Mondială de Gimnastică de la Szombathely!
Denisa Golgotă a cucerit medalia de aur în finala de la sol, în cadrul Cupei Mondiale de la Szombathely, impunându-se cu o notă de 12,750 – cea mai mare din finală.
Rezultatul confirmă forma excelentă a sportivei, care a impresionat încă din calificări, acolo unde a obținut 13,400 puncte, cel mai bun rezultat al probei.
Prin această performanță, Denisa Golgotă demonstrează revenirea sa în forță, combinând grația, precizia și determinarea care i-au adus deja recunoaștere internațională.
Podiumul finalei a fost completat de Julia Soares (Brazilia) – medalie de argint, cu 12,550, și Julia Coutinho (Brazilia) – bronz, cu 12,250.

