Avarie RAJA: Mai multe străzi au rămas fără apă
Astăzi – 30 mai 2025, echipele RAJA intervin pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Calafatului din municipiul Constanța.
În vederea executării acestor intervenții, se sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 11.00 – 15.00, pe străzile: Calafatului, Șoseaua din Vii (tronsonul cuprins de str. Calafatului și Democrației), Margaretei, Rodica, Sere, Democrației și pe cele adiacente acestora.
”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, transmite RAJA.