Avion cu 180 de pasageri, revenit la Otopeni după o posibilă problemă de presurizare

Planul de intervenție a fost activat la Aeroportul Internațional Henri Coandă București, după semnalarea unei posibile probleme de presurizare la bordul unei aeronave care opera pe ruta București – Hurghada.

Potrivit Departamentul pentru Situații de Urgență, echipajul a decis revenirea pe aeroportul din București, iar aeronava a survolat aproximativ o oră pentru consumul de carburant, până la atingerea greutății optime de aterizare.
Avionul a aterizat în siguranță. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. La bord s-au aflat 180 de pasageri și 6 membri ai echipajului.

ISU B-IF a mobilizat preventiv autospeciale de stingere, echipaje SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă și ambulanțe SABIF. Măsurile au avut caracter preventiv.

Ulterior, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a explicat că spitalele de urgență din București au fost puse în alertă, subliniind: „Rolul meu este să fiu pregătit înainte” și „Eu aleg să fiu pregătit. De fiecare dată.”
Situația a fost gestionată în condiții de siguranță.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *