BAC 2025: 24 de medii de 10

Candidații care au susținut examenul de Bacalaureat 2025 au aflat astăzi rezultatele, înainte de etapa contestațiilor. Accesul la note se face pe baza codurilor unice primite în dimineața primei probe scrise, fie online, pe site-ul Ministerului Educației, fie direct la centrele de examen, unde au fost afișate tabelele cu rezultatele.

Potrivit datelor oficiale, rata cumulată de promovare, înainte de soluționarea contestațiilor, este de 74,3%, în scădere ușoară față de prima sesiune din 2024 (76,4%). Au promovat 77.805 candidați, dintre care:

  • 73.859 din promoția curentă,

  • 3.946 din promoțiile anterioare.

Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 79,9% (comparativ cu 81,5% anul trecut), iar pentru candidații din anii trecuți, procentul este de 32,1% (față de 31,9% în 2024).

Performanțele de top nu au lipsit nici anul acesta: 24 de candidați au obținut media 10, inclusiv unul care a susținut probele în sesiunea specială. Cea mai mare parte a elevilor promovați — 13.598 de candidați din toate promoțiile — au obținut medii între 9.00 și 9.49.

Pe de altă parte, 3.281 de candidați nu s-au prezentat la examene, iar 64 au fost eliminați pentru nerespectarea regulilor de examen.

Următoarea etapă este cea a contestațiilor, iar rezultatele finale vor fi afișate după soluționarea acestora.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *