Bărbați depistați cu substanțe cu efect psihoactiv, în toiul nopții, pe bulevardul Mamaia din Constanța
La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 00:15, un echipaj din cadrul Jandarmeriei Mobile Constanța a observat un bărbat cu comportament evaziv, în fața unui magazin situat pe bulevardul Mamaia. Acesta a fost interceptat și legitimat, negând că ar deține bunuri sau substanțe interzise.
În urma controlului corporal preventiv, jandarmii au descoperit, ascunse în șosetă, 12 bucăți de staniol împăturite, care conțineau fragmente vegetale cu aspect specific substanțelor psihoactive.
Tot în aceeași zonă și aproximativ la aceeași oră, un alt echipaj de jandarmi a depistat un grup numeros de bărbați, care au manifestat un comportament suspect la vederea forțelor de ordine. În urma controalelor efectuate, asupra a doi dintre ei a fost găsit câte un mugure de posibilă substanță cu efect psihoactiv.
Toate persoanele implicate au fost conduse la sediul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța, pentru întocmirea actelor de constatare, urmând ca cercetările să fie continuate de organele competente, în vederea stabilirii naturii substanțelor și a încadrării legale a faptelor.

