Bebeluș de doar 2 luni, găsit în stop cardio-respirator. Nu a mai putut fi salvat
O tragedie cutremurătoare s-a petrecut astăzi în municipiul Constanța, în zona restaurantului Oz Demir. Un copil în vârstă de doar 2 luni a fost găsit în stop cardio-respirator, iar eforturile echipajelor de intervenție nu au reușit să-i salveze viața.
Alarma a fost dată la numărul de urgență 112, iar la fața locului au fost trimise de urgență echipaje medicale din cadrul SMURD și Serviciului de Ambulanță Județean Constanța. Cadrele medicale au început imediat protocolul de resuscitare, aplicând manevrele conform procedurilor pentru astfel de situații critice.
Timp de minute întregi s-au încercat toate metodele posibile pentru a-l readuce la viață pe micuț, însă, din păcate, acestea nu au avut efect. La finalul intervenției, copilul a fost declarat decedat.

