Bernadette Szocs s-a calificat, la dublu, în finala Campionatului Mondial de tenis de masă!
Bernadette Szocs va juca în finala Campionatului Mondial, alături de partenera austriacă Sofia Polcanova, după o luptă epică, în Doha, în semifinala în care jucătoarele de dublu feminin au fost la înălțime! Cu medalia mondială asigurată pentru pătrunderea în semifinale, vicecampioanele europene en titre au intrat cu aceeași stare de spirit și încredere în propriile calități la masa de joc, contra favoritelor #7, Shin Yubin și Ryu Hanna, din Coreea de Sud.
Calificarea în finala mondială de dublu feminin a fost obținută în setul decisiv, după puncte spectaculoase, lovituri puternice și strategii variate care să le pună în dificultate pe adversarele asiatice.
Bernadette Szocs și Sofia Polcanova au deschis în forță semifinala, cu 11-5, apoi au rupt din nou echilibrul în setul al treilea, când au făcut 2-1. Meciul captivant s-a prelungit până în setul decisiv, când perechea româno-austriacă a condus cu 10-7 și a ratat două mingi de meci.
Sub presiune, Bernadette Szocs și Sofia Polcanova au construit ultimul punct, le-au împins pe adversare cu mult în spatele mesei de joc prin combinația de lovituri și au câștigat cu 3-2 (11-5, 8-11, 11-8, 9-11, 11-9), în aplauzele sălii. Finala mondială, Bernadette Szocs/Sofia Polcanova (Austria) – Wang Manyu/Kuai Man (China), este programată duminică, de la 16:15.
Sursa foto: Federaţia Română de tenis de masă