Bulevardul 1 Mai intră în reconfigurare: noi benzi unice pentru transportul public

Lucrările pentru amenajarea noilor benzi unice dedicate transportului public continuă pe bulevardul 1 Mai, acolo unde SC Confort Urban montează separatori de trafic pentru delimitarea spațiului destinat exclusiv autobuzelor.

Săptămâna viitoare, echipele administratorului drumului public vor interveni pe tronsonul cuprins între strada Prelungirea Traian și strada Caraiman, pe partea cu Stadionul Portul. Măsura face parte din proiectele de mobilitate urbană finanțate prin Programul Operațional Regional, axa dedicată promovării transportului durabil și creșterii atractivității serviciilor publice de transport.

Această etapă reprezintă ultima fază a proiectelor asumate de municipalitate și impuse de Uniunea Europeană, având obiective clare:

  • îmbunătățirea serviciului public de transport;

  • creșterea vitezei de deplasare și a nivelului de siguranță pentru călători;

  • atragerea unui număr mai mare de utilizatori către transportul public local.

Proiectul contribuie și la alinierea orașului la strategiile europene privind calitatea aerului, fiind estimată o reducere anuală de circa 1,4% a emisiilor de gaze cu efect de seră după primul an de implementare. Totodată, acesta sprijină modernizarea transportului public și dezvoltarea infrastructurii pentru mobilitate activă, prin încurajarea deplasărilor pietonale și cu bicicleta.

În acest context, autoritățile le solicită constănțenilor să nu își parcheze mașinile pe carosabil, pentru a permite desfășurarea lucrărilor în condiții optime. Șoferii sunt rugați, de asemenea, să respecte regulile de circulație și semnalizarea rutieră montată în zonă.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *