Carlos Sainz câștigă în Mexic, iar Ferrari urcă pe locul 2 în clasamentul echipelor

Carlos Sainz (Ferrari) a câștigat duminică noapte Marele Premiu al Mexicului, în urma unei curse perfecte, pe care a condus-o autoritar. Lando Norris (McLaren), contracandidatul campionului mondial en titre, Max Verstappen, la titlul din acest an a terminat al doilea, în timp ce podiumul a fost completat de Charles Leclerc (Ferrari).

A fost a doua victorie consecutivă a scuderiei Ferrari, după succesul înregistrat la Austin, în Statele Unite ale Americii, iar echipa italiană a urcat pe locul 2 în topul constructorilor, depășind Red Bull.

Imediat după startul cursei, Max Verstappen l-a atacat pe Carlos Sainz, plecat din pole position. Spaniolul a ieșit de pe circuit și a revenit în fața lui Verstappen, dar imediat l-a lăsat pe acesta să treacă în faţa lui pentru a evita o penalizare. Safety car-ul a fost trimis pe circuit din turul 1, în urma unei coliziuni între Tsunoda și Albon.

Verstappen nu a rămas prea mult timp pe prima poziție, pentru că Sainz a atacat necruțător în turul 9 și a reuşit manevra, urcând la șefia Grand Prix-ului. În turul 10, Norris a încercat, la rândul lui, să îl depăşească pe Verstappen. Olandezul s-a apărat agresiv, scoțându-l pe britanic în afara pistei, iar apoi a făcut o nouă manevră riscantă la Norris, în urma căreia ambii piloți au ieșit de pe circuit și i-au permis lui Leclerc să câştige două poziţii.

În urma celor două incidente, comisarii au dispus două penalizări de câte 10 secunde pentru Verstappen, care a coborât până pe poziția a 15-a după intrarea la boxe. Acesta a recuperat, însă, și a terminat cursa pe locul 6. Norris a reușit să își adjudece locul 2, după ce Leclerc a făcut o greșeală și a fost la un pas să se izbească de parapet. Monegascul a redresat mașina cu un efort incredibil și a revenit pe circuit, reușind apoi să ia și punctul bonus pentru cel mai rapid tur.

În clasamentul piloților, Verstappen se menţine pe primul loc, cu 362 de puncte, urmat de Norris  cu 315 puncte și Leclerc, cu 291 de puncte.

La Constructori, McLaren conduce cu 566 de puncte, pe locul 2 a urcat Ferrari, cu 537 de puncte, iar pe 3 se află Red Bull, cu 512 puncte.

Sursa foto: AP via independent.co.uk

SPORT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *