Cazinoul din Constanța lansează programe educaționale pentru toamnă
Cazinoul din Constanța anunță lansarea programelor educaționale pentru toamnă. Astfel, începând cu 21 octombrie, cei mici vor putea descoperi în cadrul atelierului “Arhitect pentru o zi” întreaga poveste a Cazinoului și, prin intermediul unei proiecții imersive, vor călători în lumea fascinantă a marelui explorator român Emil Racoviță.
Atelierul denumit sugestiv „Arhitect pentru o zi” îi familiarizează pe toți cei curioși cu povestea construcției și restaurării Cazinoului din Constanța. Acesta urmărește aspecte legate de istoria clădirii simbol al orașului, cu accent pe elementele decorative, mitologie și simbolistică. Atelierele se adresează atât copiilor de peste șase ani, cât și tuturor celor care vor să experimenteze o formă de învățare aplicată și dinamică.
Prin jocurile interactive propuse – construcția unei machete, realizarea unui vitraliu, puzzle-uri 3D și exerciții grafice, dar și prin vizita însoțită de discuții și jocuri – instructorii și profesorii vor putea să ofere un moment de activități dinamice, aducând împreună elemente de stimulare cognitivă și emoțională. Astfel, atelierul debutează cu o prezentare care explică etapele principale ale restaurării și oferă o imagine de ansamblu asupra Cazinoului în forma sa originală din 1910. Participanții vor lucra pe grupe la un joc esențializat de volume printate 3D la scară mică, prin care vor descoperi modul în care clădirea s-a transformat de-a lungul timpului. Prin acest exercițiu, participanții înțeleg cum lucrează arhitecții care proiectează și gândesc spațiile. Ulterior, atenția se concentrează pe detaliile decorative. Participanții își vor crea, pe rând, propriile vitralii, vor lucra la reconstruirea unei frize decorative sau vor reproduce un fragment din pictura murală originală a Cazinoului în urma unui exercițiu creativ.
PROIECȚIE IMERSIVĂ: MARELE EXPLORATOR EMIL RACOVIȚĂ
Toți cei pasionați de aventură pot descoperi povestea fascinantă a savantului și exploratorului Emil Racoviță într-un film animat de aproximativ 20 de minute. Proiecția panoramică 360° transformă întreaga experiență într-o călătorie multisenzorială și educativă, potrivită pentru toate vârstele. Povestit chiar din perspectiva savantului român pentru a spori caracterul imersiv, proiecția urmărește principalele etape din viața și cariera marelui explorator: copilăria și formarea sa, întâlnirea cu Ion Creangă sau Grigore Antipa, expediția cu nava Belgica în Antarctica sau activitatea de scafandru și cercetările prin care a fondat biospeologia. Proiecția îmbină armonios narațiunea biografică cu imagini spectaculoase, oferind publicului o experiență captivantă despre parcursul fascinant al lui Emil Racoviță într-o experiență imersivă unică, ce îmbină educația, aventura și emoția descoperirii.
Vârsta recomandată pentru participare este de peste 6 ani, iar înscrierile sunt deschise pentru grupuri la adresa contact@cazinoul.com de marți până vineri, iar pentru zilele de sâmbătă și duminică se pot face rezervări în regim individual direct pe bilet@cazinoul.com sau la casierie, în limita disponibilității.

